Desculț prin Rai - Ana Ardeleanu

Descult prin rai-Luiza Cala Luiza Cala, talentată şi cunoscută pictoriţă, autoare a cărţii de proză scurtă „Uneori, consum bărbaţi tineri la micul dejun”, ne surprinde, în mod plăcut, cu o nouă apariţie editorială, de data aceasta de expresie lirică, o carte de poeme, care poartă un titlu cât se poate de incitant: „Desculţ prin rai”. Disponibilitatea sa de a crea, fiind una generoasă, cu multiple faţete, posibilităţi de manifestare, autoarea căută noi forme de a-şi îmbrăca sufletul în lumini şi culori şi nu, neaparat, picturale. Autoarea experimentează, descoperă, fără a se fixa rigid, într-o anumită formă de manifestare, într-un anumit tipar. Face acest lucru, dintr-o pornire interioară sinceră, din necesitarea de a se lămuri pe sine însăşi, asupra potenţelor creative, urmând ca şi cititorul să-i confirme, să participe la trăirile sale, cu acea reciprocitate, care să-i încurajeze demersul şi să il susţină. Despre Adam şi Eva s-a scris mult, sub diferite forme şi abordări, unele de substanţă filosofică, altele la îndemâna cititorului obişnuit. Iată că şi Luiza Cala, în volumul său de versuri „Descult prin rai”, face un exerciţiu artistic pe această temă şi încă unul inedit, neaşteptat de proaspăt, original, într-un mod descătuşat şi dezinhibat. Îşi ia libertatatea de-a îi trata pe Eva şi Adam, cu o dezarmantă sinceritate, într-un mod prietenos, de la om la om, relevându-ne-o pe Eva, nu ca pe o stăpână absolută a păcatului, ci împărţind păcatulul cu celelelate Eve ale pământului, care au fost, sunt şi vor fi. Evele sale sunt moderne, chiar mondene, pline de tarele societăţii şi a vremurilor pe care le trăim. Eve şi Adami adaptaţi acestor timpuri, de ultimă modă, în materie de greşeală şi păcat, viciaţi, fără prejudecăţi şi fără excese sentimentale. Spărgându-le cochilia abstractă, ea le devoalează, printr-o sinceritate nedisimulată, dar şi subtilitate şi inteligenţă artistică, apartenenţa la păcatul, real, pământean. Cei doi, îşi urmează instinctul primar, ca la început de lume, trăind bucuria păcatului orgasmic, care subordonează, instinctual, omul, raţiunea sa, într-o ironie a destinului şi al rostului existenţial, ce şi-ar putea mima, şi el, orgasmul, în exerciţiul de-a fi. O dulce, agreabilă, subtilă, ironie, persiflare, străbate textele Luizei Cala, un ping-pong, un balans delicios, între concret şi abstract, între lumină şi obscur, intre real şi ireal. Autoarea iubeşte contrastele şi fructifică forţa lor de a genera trăiri, mirări, tot ceea ce poate face poemul plăcut, incitant, mai cu seamă, convingător, generând bucuria lecturii, cititorul său devenindu-i confident, complice la aventura creaţiilor sale. O opune pe Eva lui Adam, uneori vădit acuzator, Adam fiind cel care trădează în mod fregvent, care o ţine într-o subordonare perpetuă, într-o zbatere disperată în lumea unei gândiri conservatoare, autoarea sperând într-o Evă nouă, cea educată la şcoala de Evi, (de Eve), cu o atitudine nonconformistă, eliberatoare, care să devină nişte Adame, adică „bărbate”, acele Eve care şi-ar putea conduce destinul, obţinând o imperioasă victorie asupra misoginismului, prejudecăţilor de tot felul. Până la urmă, placheta de versuri „Desculţ prin rai”, ce primeşte, azi, botezul în faţa cititorilor săi, ar putea fi o carte militantă, care îşi cere dreptul de a exista, atât ei, cât şi tuturor Evelor, cu partea lor vinovată, o vină eternă, ce nu poate fi tratată sau înfrumuseţată prin nicio medicaţie sentimentală sau machiaj metaforic. Fiecare poem al său reprezintă o poveste în sine, în încercarea de-a descifra veşnicia, dar şi efemerul, misterul vieţii, bagatelizând, oarecum, acest mit al omenirii care ne-a obsedat dintotdeauna şi ne antrenează permanent imaginaţia, ne-o pune în mişcare,ne-o înflăcărează. Personal, o găsesc pe Luiza Cala mai consistentă, în această încercare lirică, decât în cea epică, în poezie având o mai mare libertate de-a crea, de-a imagina, ochestrând stări, utilizând instrumente inovatice, ceea ce prieşte, prieşte personalităţii sale artistice neînhibate, obţinând, astfel,efectul scontat, în demersul pe care îl susţine. Ana Ardeleanu