Miere si venin

Andrei era un barbat oaches, cu un ceva copilaresc asezat pe chipul luminos, nu prea inalt, dar bine legat, prietenos, carismatic, sarmant. In profesie il dusese viata pe culmi si nu era de mirare caci era inteligent si ambitios. Il ajutasera mult si stelele care-i configurasera o harta astrala de exceptie, asigurandu-i un loc inalt in magistratura. Erau multe realizari, dar si multe renuntari si sacrificii; alerga prin lume din proces in proces, unul mai rasunator ca altul. In ciuda valorii lui de necontestat, beneficiile materiale nu erau pe masura nevoilor sale. Iubea hainele frumoase, ceasurile scumpe, masinile de clasa, eleganta, luxul. Comod din fire, Andrei nu dorise sa-si infiinteze propria casa de avocatura ramanand angajatul unui amic mult mai pragmatic si cu un simt intreprinzator mai dezvoltat. In noptile petrecute in avion se gandea deseori cu invidie la amicul sau, dar nici sa se inhame la o corvoada zilnica, anevoioasa, nu era in stare. Prefera doua, trei deplasari pe luna si pregatirea in voie a altui proces. Doar ca nevoia de bani crestea, timpurile o luau inaintea lui, cei din jur prosperau, ii era tot mai greu sa tina pasul cu ei...
Era casatorit de o vesnicie cu Ana, arheolog renumit si ea, care descoperea trecutul prin cotloane indepartate ale lumii, devenita de prea multa vreme trecut si ea. Nu fusesera niciodata in paradis, era doar o casatorie de convenienta decisa de soacra sa, casatorie care urmase cursul cunoscut: copii, nepoti, insingurare. In rarele intalniri se stinghereau unul pe altul si asteptau cu nerabdare sa-si recapete spatiul neimpovarat de prezenta nedorita. Fiecare avea viata lui si intre cele doua traiectorii singurele puncte de legatura erau copii si nepotii. Mai era si o apreciere a profesionalismului fiecaruia, nimic mai mult, asa ca in multe casnicii invechite si triste.
Ana intalnise cu cinci ani in urma omul pe care-l cautase mereu si se bucura la adapostul departarii de o altfel de “casnicie”, aceea pe care nu o avusese niciodata... Alin nu era un personaj important, lucra si el pe santierul acela arheologic indepartat. Era un om bun, cald, omul care vazuse in spatele chipului aspru al Anei si al sufletului zdrentuit, nevoia ei de tandrete, de intimitate, de iubire si armonie. Erau la unison si Ana descoperea fericirea in doi abia acum, tarziu, cand nu mai spera. Cum ar fi vrut sa schimbe lumea









intreaga, sa scoata la lumina iubirea aceasta, sa o oficializeze! Toate simtirile feminine, simtiri pe care le crezuse stinse de-a pururi, se imboldeau acum in
fiinta ei, ii mangaiau sufletul, trupul, si-i cladeau un imens conflict intre a vrea si a trebui, a avea voie. Ce ar spune lumea, Andrei si mai cu seama copii? Vara dogoritoare venise mult prea tarziu...afara era iarna. Ii era tot mai greu sa mascheze relatia sa, mai cu seama atunci cand venea in tara si era nevoita sa imparta patul cu Andrei. Dormeau ca doi straini, fiecare in coltul sau de pat, avand grija sa nu se atinga cumva. De ar sti Andrei ca ea, femeia cea dura – caci asa o vazuse mereu – avea in buzunarasul secret de la piept un fulg de porumbel pe care i-l oferise intr-o zi insorita Alin spunandu-i ca este un fulg din aripa ingerului iubirii impartasite si ca nu adormea decat cu mana pe el, cu gandul la iubirea ei secreta, bucurandu-se de fiorul aducerilor aminte...! De ar sti Andrei cum indragea sa se copilareasca, sa se lase alintata de Alin! Si de ar mai sti...! In fiecare seara se ruga sa treaca mai repede zilele care o indepartau de alinarea ei tarzie si sa reuseasca sa ramana macar politicoasa si calma in confruntarea permanenta cu realitatea aceasta impovaratoare, din ce in ce mai greu de suportat.
Il privea uneori pe Andrei chiar cu compasiune. Andrei avusese mereu doua, trei, patru amante in acelasi timp. Facea o echilibristica de performanta printre fericirile si suspinele femeilor ce si-l disputau. Era un versat cuceritor de inimi care avea mereu nevoie de o noua reduta de cucerit. Deseori isi alegea viitoarele victime chiar din cercul de prieteni ca apoi, cu diverse ocazii, sa-si etaleze pervers amantele trecute si prezente una langa alta, sa le compare si, mai ales, sa se simta puternic. Era putin complexat; nu fusese niciodata un super barbat, natura nu voise sa fie prea generoasa...si atunci suplinea prin numar, calitatea. Invatase sa-si folosesca celelalte arme: sarmul, tandretea, chiar si pozitia sociala. Poate de aici si zborul lui neincetat - fuga de el, in realitate! Ana vazuse si simtise mereu escapadele lui, dar de multa vreme nu mai lupta cu el, nu-i mai pasa, totul era sa pastreze aparentele.
Stia ca nu este capabil sa iubeasca, ca se plictiseste repede, ca este mereu oarecum cu cineva, ca de fapt, isi iubeste singuratatea si doar pe sine, vrea doar cate o noua femeie care sa-l rasfete, sa-i incante orgoliul de mascul ca apoi, repede, inainte de a se prinde ea de neputinta lui, sa-si slefuiasca armele









seductiei intr-o noua cucerire. Daca la inceput avusese doar femei minunate, acum, in criza aceasta, se profilase doar pe femei cu bani, banii erau criteriul dupa care isi alegea tinta. Femeile lui nu erau tinerele, erau cam de o varsta cu el, unele chiar mai trecute. El nu pierdea timpul cu copilite neexperimentate- oricum imbatranise si el, se ingrasase, mai pastra doar distinctia si aura de super vedeta a magistraturii- si cu cerinte pe care oricum nu le-ar fi putut satisface, nici fizic, nici material. Se schimbasera vremurile si el se adaptase rapid. Voia ultimul tip de televizor, o noua masina, un teren la marginea orasului, o mobila noua, voia...si avea, avea pentru ca le facea pe trecutele doamne sa creada ca sunt iubite, ca sunt tinere si frumoase. Doar ca doamnele acestea stiau ce vor si pentru ceea ce ofereau emiteau si pretentii...Viata lui se complicase.
Vazuse si Ana o unda noua, ciudata, era ceva ce nu intelegea...Parea mai batran, era mai nervos, nu mai vorbea, ci se ratoia, isi pierduse controlul... si totusi, in ochi, avea o luminita pe care nu o stia...Nu cumva...?
Ce bine ar fi! - isi spusese. Oare universul lucrase in favoarea ei? Un val de calda speranta o strabatuse. Se bucurase o vreme de visarea ce noua, apoi, pe negandite, ii incoltise in minte un gand: ce ar fi sa se joace putin cu el? Il cunostea bine, stia sa-l manipuleze.
- Andrei, ti-l amintesti pe Victor Jucatu, prietenul Pacalenilor? – se auzise Ana spunand. Inca nu-si facuse un plan, dar...obisnuinta lucra. Mereu, cand simtise ca Andrei se apropie prea mult de cineva, intervenise, dezlegase, indepartase fara ca el sa-si dea seama.
-Sarmanul om, ce crezi ca a patit? A crezut ca s-a indragostit de Silvia, soprana, nu si-a dat seama ca doar se simtea bine in pat cu ea. Acum e singur si bolnav ca nevasta-sa l-a parasit. Silvia l-a parasit si ea ca de, artista se amuza, nu avea nevoie de unul trecut, de unul pe care venise vremea sa-l ingrijeasca cineva, ea doar isi mai umplea timpul liber. Fraierul, imi e mila de el, dar isi merita soarta!
Ana urmarise cu coada ochiului reactia lui Andrei si se felicita. Acum putea sa plece linistita in bratele lui Alin...lasand viermele sa manance incet si sigur din fericirea lui Andrei.
Undeva, la etaj, se auzeau vocalize...