Fitzko

M-am trezit cu o clipa inaintea luminii. Am visat doi barbati tineri ,bine facuti, gemeni, purtatori de ochelari de soare fumurii..M-am trezit devreme, pentru ca ochelarii gemenilor erau acoperiti de urmele grase ale mainilor care ii luasera sa-i admire si eu voiam sa-i curat , sa-i poata folosi atunci cand va iesi soarele. Rastimp am uitat de ce ma trezisem si mi-am luat jurnalul, pe dragul meu Secretino, sa-mi fac un scurt bilant al calitatilor mele ,sa fiu increzatoare in mine in aceasta noua zi, asa cum m-a invatat Anda, prietena mea balanta si ea, langa care sunt in stare sa-mi petrec o vesnicie in tacere ,asa de mult semanam , gandim la fel, actionam la fel, la ce bun sa mai si vorbim...
Principala mea calitate, calitate...este... Am prea multe calitati ,nu pot sa le scriu pe toate in primul rand ,caci toate merita acest loc, asa ca, ma duc putin sa salut marea, marea cea mare ,doar ea e pe masura trairilor mele de azi, a calitatilor mele dintodeauna. Cainii comunitari pe care-i intalnesc in drum se bucura de dara in toate culorile curcubeului pe care o las in urma mea si topaie veseli ,se impletesc cu dara mea multicolora spalandu-si supararile de caini fara casa,adapost,stapani...Dintr-un tufis, inca netrezit de-a binelea, o bucata din ziarul local imi expune chipul prea plin de el al unui rotofei ales local. Vrabiutele imi raporteaza ca s-au scaldat in roua si se incoloneaza si ele in alaiul meu, primul calator al noii zile.
Imi doream sa topai, dar ma temeam de camerele de luat vederi amplasate pe toate colturile hotelului de cinci stele pe langa care tocmai treceam.
-Hei,ce-i cu tine,mogaldeata? l-am intrebat pe soricelul pansat la codita care tocmai se aliniase cortegiului meu glorios.
Soricelul,cum il cheama am aflat mai tarziu,m-a privit cu toata forta de convingere de care erau in stare cele doua boabe de piper lacuite,boabe ce-i serveau drept ochi si... m-a somat in numele lui Fitzko,minunea mea de motan,sa nu-l indepartez inainte de a-i asculta povestea.
-De unde-l stii tu pe Fitzko? El ti-a aranjat codita ?
-Daaa! Raspunsul lung si stins al soricelului a venit rapid.
Nu intelegeam ce doreste micutul acesta ce nu se potrivea deloc alaiului meu. Asta e,el e soricel,Fitzi e motan,se mai intampla,sa zica merci ca se alesese doar cu atat..ca doar n-a venit sa mi se planga…gandeam.
-In noaptea care tocmai a trecut,pe la ora 12.30,tocmai pornisem fericit spre restaurantul din coltul strazii tale unde ma astepta in fiecare noapte un om bun cu o masa bogata. Veneam dinspre mare,de la hotelul in care ai cunoscut tu un bun prieten,hotel in care merg mereu doar pentru amuzament,dau o raita prin camere,vad cum s-au mai bronzat turistii cei noi,cine mai iubeste pe cine,ce se mai poarta,ce mai citesc oamenii,ascult intrigile pe care le pun la cale pentru a doua zi...si ganding inca la problema unei fetite inchise in camera 113 de parintii prea tineri pentru a rezista tentatiei discotecii din apropiere,n-am fost atent cand am parasit iarba proaspat tunsa de pe peluza vilei din fata hotelului si imediat ce am iesit in strada...am incremenit,doua felinare galbene se focusasera pe mine,eram o tinta deja atinsa de imensitatea neagra,paroasa care le purta...As fi vrut sa pot fugi,sa incerc ceva,dar eram paralizat si namila se apropia,se apropia...Catva timp nu am stiut nimic,nu am simtit nimic,credeam ca am murit...Apoi,din doua orificii mari,venea catre mine un suflu cald,placut,care m-a facut sa deschi ochii si...de n-as fi fost paralizat,as mai fi paralizat o data...balaurul cel mare si negru facea eforturi sa ma aduca in simtiri...Doamne,de-as intelege ce se intampla!Cred ca sunt in raiul soriceilor si aici asa-i regula: pisicile resusciteaza soricei...
-Nu-ti fie teama,eu sunt Fitzko,motanul pictoritei blonde ,din casa aceea frumoasa,casa de piatra,de pe strada cu castani si tei ,care nu mananca soareci niciodata ! Te-am vazut plecat cu gandul pe aiurea,am vazut masina care te-ar fi strivit cu siguranta si am sarit sa te salvez,te-am impins ,am reusit aproape perfect,doar codita ti-a atins-o bolidul putin,dar eu nu am mai putut evita...si acum tu esti singura mea speranta de a –i spune prietenei mele din casa frumoasa de piatra ca eu voi pleca,ca-mi pare rau ca nu mi-am luat ramas bun,ca o voi purta mereu in inima mea de motan,sa nu fie trista ca mie mi se facuse dor de prietenul meu din cer .....Cred ca a vrut sa mai spuna ceva,dar...a plecat....Eram socat,nu credeam nimic ,nu stiam sa ies de sub labuta care cu o clipa inainte ma mangaia si care acum se lasase grea peste labutele mele...Imi revenisem,eram lucid si disperat; locul in care ne aflam nu era sigur. Din fata mea,de undeva de sus,o ramura de tei batran si intelept s-a intins pana la noi,la ridicat pe Fitzko si l-a depus la radacina lui,mie mi-a bandajat codita cu o panza proaspata de paianjen si mi-a confirmat ca strania poveste pe care tocmai o ascultasem era adevarata pana in ultima simtire...
-Doamne,atunci trebuie sa plec repede la casa de piatra sa duc la indeplinire ultima dorinta a eroului meu,a eroului nostru!
-Grabeste-te, imi sopti batranul tei,la odihna bunului Fitzko voi veghea eu !
Am venit cat am putut de repede la tine,dar nu lasasei nimic deschis si nu am putut sa intru sa-ti spun. Am sperat toata noaptea ca vreunul dintre catzei va dori sa iasa afara si atunci ma voi strecura pana-n apropierea ta sa ma fac vazut, sa-ti pot spune. Apoi,in zori,am atipit si cand m-am trezit am auzit in zare veselia celor care te insoteau.
Nu te-as fi ajuns daca nu m-ar fi ajutat corbul,prietenul tau.In treacat fie spus ,si el mi-a dat emotii,acum,ca te-am vazut am inteles de ce tot ce te inconjoara e altfel.
-Era sa uit: mi-a mai spus ca in fiecare seara la ora opt se va gandi cu drag la tine.
L-am privit cu trairi amestecate si l-am vazut cum atipeste ostenit de tot ce i se intamplase. L-am luat in palma si i-am facut apoi culcus comod in buzunarul de la piept.
Trebuia sa ajung repede la mare sa-mi strig durerea...
Uneori, seara la opt, asa cum promisese, Fitzko ma vegheaza din dosul usii dinspre gradina. Se schimba mereu; mica steluta alba de pe pieptul lui se transforma, acum poarta plastron si minete de lumina...
Si ochelarii gemenilor...mi-am amintit spre asfintit cand ma intorceam acasa. Nu mai era cazul, gemenii se risipisera !