Cuartul roz

Eram nerabdatoare; azi trebuia sa vopsesc toate obloanele casei mele in roz.
De la o vreme ,asta era bucuria mea secreta, nu ma mai plictiseam, gasisem salvarea, neobosita schimbam culoarea obloanelor de la ferestrele casei...
Fiecare culoare noua, care-mi sprijinea privirea mea spre afara, ma ducea
spre lumi nebanuite...
La inceput am fost in lumi cenusii, potrivite cu evenimentele pe care, fara
de vrere, le primisem spre a invata. Am avut o perioada destul de lunga de culori
inchise, cernite, culori pe care nici nu doresc sa le uit, vreau doar sa le fac sa
stea vesnic aproape de culorile cele noi, luminoase, sa-mi fie elementul de comparatie care-mi da reala masura a bucuriei de acum...Nu voi uita nimic,
sper ca am invatat ce aveam de invatat si, mai ales, sper sa stiu cum sa ma fericesc...
M-am trezit dis de dimineata, aveam mare nevoie de roz...
Mi-am pregatit pensulele, culorile si dorinta mea de schimbare.
De unde sa incep?
Cred ca ar fi bine sa incep cu obloanele de la dormitor. Pe acolo priveste sufletul meu atunci cand ,in somn, nu mai pun atata pret pe autocontrol. Poate in vis voi primi mai usor efluviile subtile ale culorii roz, deprinzand linistita calea spre intelegerea mea , invatand sa ma iubesc.
M-am razgandit, mai bine incep cu obloanele atelierului, acolo mi-e mai usor sa accesez ingerul meu sfatuitor, ghidul meu astral pentru pictura, cel care ma invata mereu cum sa amestec culorile pentru a obtine trairea dorita.Da,intuitia mea nu se insela. Cand am intrat, bunul meu ghid ,incepuse deja sa prepare un roz diafan, roz pal, pe ici colo transparent, translucid, prin alte parti usor laptos.
Ce idee, era un cuart roz !
Il contemplam si, ca prin vis, l-am auzit pe Rafael,... asa-mi spusese o
clrvazatoare ca-l cheama, eu nu-l intrebasem, noi nu aveam nevoie de apelative,
comunicam doar prin simtire si prin culori,.. spunand:
-Sa nu pierdem timpul, te ajut si eu !
Nici nu stiu cand am terminat de vopsit toate obloanele casei, devenite rastimp,
obloanele sufletului meu...
Fascinata, mi-am atintit atentia pe murmurul cuartului roz.
Povestea despre traume afective, despre greseala de a te autoinvinui, despre iubirea de sine care te face mai puternic, despre autoperfectionare, despre reinprietenirea cu propriul suflet, despre rezonarea cu esenta arhetipala, despre dreptul de a fi iubit si a iubi neconditionat...
Incet, incet, incep sa vibrez in noua frecventa, constat ca mintea mea era
piedica, ridic bariera dintre mine si mine, simt cum ma purific, cum ma reechilibrez.
Infiorata de atingerea roz, simt ca nimic rau nu ma mai poate atinge,
mi-e atat de bine...mi-e atat de dor... !
Desprinsa din timp, pipai frenetic iubirea pe care reinvat sa o atrag, sa o
amplific ,si imputernicita asa, sa o impartasesc apoi...
Sufletul meu are obloane de cuart roz, culoarea caldurii, iubirii...
Mi-e bine.
Imi savuram intalnirea cu mine cea adevarata atunci cand a aparut
Ioana, prietena mea, guvernata de Venus si ea.
-Ce frumoase obloane ! De multa vreme nu am mai vazut obloane de cuat roz !
Pana acum nimeni nu vazuse cum schimb culoarea ...Surprinsa asupra faptului,
i-am multumit pentru ca, intr-un fel, ma ajutase si ea.
Ii marturisisem intr-o seara, cand imi simtise zbuciumul, ca un om minunat, necunoscut inca, starneste trairi mirifice in mine si ca ma tem sa i-o spun.
-Nu-ti pune oprelisti, lasa-ti sufletul sa vorbeasca, traieste-ti povestea, , asa cum e,
cat o fi... ! Se intampla atat de rar... !
Abia asteptam aceste cuvite si....asa am ajuns la cuartul roz. Sunt aproape intreaga, acum vreau sa-l cunosc si ma intreb ce culori voi mai naste dupa...
Acum , cand zburd alaturi de ingeri, ma intreb unde am fost atata timp?!