Cele mai frumoase miracole - Antologie realizata de Alice Năstase Buciuta - Unde sunt dioptriile?

Unde sunt dioptriile? (Katy) Ca majoritatea semenilor, nici eu nu cred ușor orice mi se povestește, adică sunt precum Toma necredinciosul. Această calitate a mea m-a ferit de-a lungul timpului de mult rău, de multă tristețe. M-am simțit mereu bine în preajma locurilor liniștite, acolo unde mintea mea putea să se zbenguie nestingherită în visare, în călătorii care mie îmi păreau reale. De când m-am născut am avut o sete mare și nelămurită de mister. După optzeci și nouă au apărut și la noi mulți oameni interesanți, tămăduitori, maeștrii, deschizători de drumuri, oameni care te ajutau să pătrunzi în universul care până atunci fusese cantonat între coordonatele tridemensionale, cele cunoscute de noi. Eu, cea care tradusese în anii din urma un manual de Feng-shui adus de un prieten marinar, (a fost o muncă de Sisif, tradusesem cu dicționarul, aproape cuvânt cu cuvânt) eu nu m-am repezit să mă înscriu la un curs, să învăț să fiu mai aproape de Dumnezeu…în putință. Am știut mereu că simplul gând sincer și bun poate orice face minuni, că important este să îți dorești intens ceva și vei avea. Simțeam că nu ai nevoie de ritualuri complicate, de scoli. Știam că atunci când ești pregătit, maestrul potrivit ție vine. Știam că Dumnezeu mă iubește și asta îmi era de ajuns. Știam, dar eram și curioasă! Așa am invitat primii paranormali să susțină un curs în urbea mea. Ei au adus flacăra violet și, se pare, asta a deschis calea multor oameni speciali care au conferențiat, au ținut cursuri în cochetul orășel de la malul mării. Într-o vară, Lumi, prietena mea din copilărie, care lucra la recepția unui hotel ce adăpostea și o bază de tratament, știindu-mi pasiunea pentru energii, spectre, paranormal, tratamente complementare, m-a anunțat că a sosit la hotel o tămăduitoare renumita din Republica Moldova. A aranjat o întâlnire cu ea în zilele următoare. Kati, Catiușa, era o femeie tânără, înaltă, suplă, frumoasă, îmbrăcată veșnic în alb, cu niște ochi negri, arzători, ochi care te sfredeleau până în străfunduri pentru a afla orice se ascunsese pe acolo și îți tulbura sănătatea. M-a primit în camera ei și, de cum s-a deschis ușa, o mireasmă de plante m-a învăluit și liniștit. Toate câmpiile înmiresmate ale lumii își lăsaseră amintirea trecerii lor prin viața acestei femei. Pentru că mă așteptase după ce terminase tratamentele, am povestit mult, cu drag, ca și cum ne știam de când lumea. Katy știa multe despre plante, despre energii, despre lumi de mine nevăzute. Acestea erau subiectele care mă fascinau, dar Katy făcea ce făcea și îmi povestea câte un miracol pe care îl înfăptuise ea, încercând să ma convingă de forța ei, de capacitățile ei speciale. Lauda de sine nu-mi plăcea și începusem să o opresc atunci când începea. Avea mulți pacienți și lumea povestea deja despre rezultatele miraculoase pe care le obținea Katy. Cele mai bune și rapide rezultate le obținea pe afecțiuni oculare și reumatismale, se spunea. Se apropia plecarea ei acasă și m-am dus să o văd. Dormisem rău, probabil, și aveam cervicalul dureros, cam blocat. Când a văzut că nu mă mișc normal mi-a spus: știu că tu nu prea crezi în puterea mea, dar lasă-mă să te ajut! M-a ridicat, mi-a spus să mă relaxez, să închid ochii și să mă gândesc la ceva frumos. Am ascultat-o și am plecat mintenaș pe o câmpie cu salvie înflorită. Katy a stat în spatele meu preț de câteva minute. Nu știu ce a făcut, eu eram cufundată în mireasma de salvie din câmpia mea. Când mi-a spus: gata, nu te mai doare! am avut un gând de revoltă, cumva. Nu eram revoltată că îmi luase nesuferita durere, ci de siguranța ei. Era adevărat, nu mai aveam durere, eram liberă să îmi mișc gâtul cum doream. Toma necredinciosul fusese învins de trăirea pe propria-mi piele. I-am mulțumit recunoscătoare și am rugat-o să o primească pe sora mea care avea o miopie severă. -Tocmai acum spui, înaintea plecării? Eu mâine, pe înserat plec. O primesc cu drag, dar nu știu ce pot să fac într-o singură ședință! Vom vedea! Vă aștept măine la prănz! Sora mea avea o miopie avansată, cu dioptrii mari. Îi făceam ochelari în străinătate căci la noi încă erau lentile acelea groase, tip sifon. Iulia, sora mea, era și mai neîncrezătoare, dar, ca orice om care suferă, a acceptat. Katy a primit-o doar pe Iulia în camera transformată în cabinet, pe mine m-a rugat să aștept pe hol. Trecuseră zece minute și nu auzeam nimic, nu știam ce se întâmplă înăuntru. Deodată, separat de voința mea, am vizualizat mintal un mâl văscos și negru care ieșea din cameră, înainta pe hol. Imaginea era atât de puternică încât m-am dat la o parte din ușă, îngrijorată. Mi-am zis că mintea îmi joacă feste, că dorința mea de a-i fi bine Iuliei construise viziunea aceea și m-am străduit să o îndepărtez. Nu aveam șanse, râul acela de mâl negru și vâscon nu voia să se oprească. După jumătate de oră, Katy a deschis ușa și m-a poftit înăuntru. Sora mea îmi surâdea fără ochelari. Radia încrezătoare. Am plecat cu ea fără ochelari. Nu o văzusem de mult fără ei, uitasem ce ochi frumoși, azurii, avea. Katy promisese că se va întoarce în anul următor și va continua îmbunătățirea vederii Iuliei. Chiar vedea mult mai bine, ochelarii cei vechi nu o mai ajutau, așa că, ne-am programat la oculist. Cu dosarul care cuprindea istoricul miopiei ei, a intrat la consult. Dipotriile Iuliei scăzuseră cu trei dioptrii la un ochi și cu patru la celălalt ochi. I-a arătat doctorului, care nu credea povestea, rețetele trecute și medicul a dorit să cunoască și el pe autoarea acestui miracol. Iulia si-a comandat o pereche de ochelari frumoși, așa cum nu mai avusese de mulți ani. Sora mea aștepta întoarcerea lui Katy, convinsă fiind că va vedea fără ochelari. Anii au trecut, Katy nu a mai venit și, după mulți ani, a ajuns la noi în oraș, dar, pentru Iulia era prea târziu… Înainte de plecarea Iuliei, mi-am amintit de Katy. Ea ne citise în palme și mă liniștise spunându-mi că linia vieții care la mine era scurtă, ca și cum aș fi murit între 35 și 40 de ani, se va lungi la un moment dat și eu voi vedea creșterea ei. Universul era pregătit să-mi dăruiască ani pentru că eu aveam o misiune de îndeplinit. Iulia a plecat tânără și mi-a dăruit din anii ei. În prima săptămână de la plecarea ei, linia vieții din palma mea aproape că s-a dublat. M-am întrebat mereu care este misiunea mea? Nu știu nici acum prea bine, dar știu că Dumnezeu nu se înșală niciodată, că mă iubește, mă apără, mă ajută și mă binecuvântează! ÎI mulțumesc mereu pentru toate darurile primite și mă rog să fiu demnă de rolul pe care mi L-a încredințat! ,,Crede și vei muta munții din loc! ,, Cum am trăi fără credință? Ne-am așezat credința în religii. Se spune că sunt circa patru mii de religii pe glob. De fapt este o singură religie, cu mii de variante, viziuni, este credința în miracolul care populează Universul! Învrednicește-mă, Doamne, să cred în mine, să nu te întristez niciodată, să-ti simt bucuria la vederea faptelor mele! Lasă-mă să închei cu mândrie neamul al cărui ultim vlăstar sunt! Zilnic sunt tot mai fascinată de tot ceea ce mă înconjoară, înțeleg că toată creația este minune, că minunile sunt lăngă noi și în noi, doar trebuie să avem timp pentru sufletele noastre ca să le vedem. Luiza Cala, Saturn, 1.02.2021