Făptura din oglindă ( Verba volant, scripta manent )

Făptura din oglindă ( Verba volant, scripta manent ) Trec prin fața oglinzii mari din atelierul de pictură. O persoană necunoscută începe un zâmbet care se transformă pe dată în mare uimire. Personajul acesta îmi amintește de cineva! Oare de cine? Cotrobăi prin cotloanele memoriei în căutarea unui răspuns. Flash-uri de amintire vor să pătrundă în conștient, apoi se răzgândesc, se afundă mai puternic în uitare. * - Bună, cine ești, cum ai ajuns aici? Nu-mi răspunde. Mă îndepărtez întrebându-mă cum de am această indiferență bizară. Uit repede, preocupată de gâlceava pe care o aud dinspre bibliotecă. Cineva interpelează o carte, cu voce tot mai înaltă. Problema era superioritatea cuvantului rostit sau scris. -Chiar dacă ești scris, eu tot în sunet te traduc, doar așa pot înțelege sensul. Scrisul îmi este exterior, îmi omoară gândirea. Doar când rostesc cuvintele, tare sau în gând, gândesc, construiesc. Când scriu, doar reproduc sunetul gândului. -Da, dar doar eu rămân, ar trebui să-mi mulțumești! Peste veacuri, fără mine, cine ar mai ști ceva despre tine, Platon? -Pentru că am multe de transmis posterității, voi fi înțelept, voi face pace cu tine. Peste cărți și încăpere s-a așternut pacea, Platon și-a odihnit liniștea și speranțele pe scrierea care … manent. Trecând prin fața oglinzii, am fost trasă de mânecă de personajul acela ciudat. -Sunt Tu, nu te recunoști!? -Ah, nu, dar ador să mă surprind! 19.03.2022, Saturn