https://luizacala.blogspot.com/

Un CV de suflet

Un CV de suflet. Sufletul meu are nevoie de bucurie, de bucuria exprimată oricum, oricând, de oricine! Îmi place să aud oameni râzând, să ascult valurile mării spărgându-se de țărm, copilași gângurind veseli, cățeluși hârjonindu-se, vântul alintându-se printre trestii, strigătul victorios al trenului care a cucerit încă o gară, velele jucându-se cu vântul, victoria răsăritului și pacea asfințitului. Îmi place să văd bătrâni ținându-se de mână, tineri îndrăgostiți, albine adunând polen, fluturi zburând din floare în floare, să văd soarele cum se joacă poznaș pe pereți după ce se strecoară printr-un colț de fereastră, să văd copii construind castele de nisip cu seriozitatea celor mari, să văd oameni care se ajută. Îmi place să privesc cu bucurie și recunoștință tot ceea ce mă înconjoară. Mie îmi place să mă bucur cu frenezie sau calm, să mă bucur pentru mine, pentru tine, pentru bucuria oricui! Îmi place să simt mirosul de după ploaie, mirosul de pâine proaspăt coaptă, mirosul rufelor uscate în ger, mirosul plantelor aromate, mirosul ierbii, al copacilor înfloriți, să simt mirosul omului iubit, mirosul mării, mirosul algelor. Cum să nu te bucuri în fața frumuseții acestei lumi? Uneori, îmi place să plâng. Liniștitor. Nu îmi plac înmormântările cu fast. Aș legifera înmormântări cu strictul necesar. Nu îmi place dubla măsură, absurditățile așezate sub umbrela corectitudinii politice, legile aberante care ne guvernează viața, detest TVA-ul și o mulțime de taxe bizare, detest faptul că în secolul 21 mor oameni de foame, că nu am reușit să eliminăm durerea, că sistemul de sănătate este ultimul pe lista nevoilor urgente, că există partide politice, că cei înrolați nu au dreptul la opinii proprii, că gândește partidul pentru ei, ei doar acționează, că se reglementează orice, că bunul simț este pe cale de dispariție. Nu-mi place că omenirea este pe drum greșit, că nu cinstește cum se cuvine minunea aceasta de planetă albastră care ne-a fost oferită pentru a viețui. Detest supușenia oarbă în fața conducătorilor vânduți altor interese, detest perversitatea decretată corectitudine politică, neputința de a ne opune aberațiilor legiferate de lipsa noastră de reacție. Eu vreau să zbor spre împlinire fără a-mi compromite șansele, să îmi asum idealul pe care îl găsesc, sau cred că l-am găsit, să nu mă limitez la convențiile terestre, să ating echilibrul universal! Eu știu că am fost alungată din Paradis pentru că am ales cunoașterea și, tocmai de aceea, vreau să-mi fie magică protecție! Îmi doresc să nu o lăsăm pradă minților virusate de dorințe meschine, bolnave! Să ne păstrăm prospețimea și curățenia emoțiilor, să copiem doar frumusețea creatorului, să ne rafinăm iubirile, să ne amintim recunoștința, să mai stăm aici încă un apus și încă un răsărit! Fiecare apus să fie glorios și fiecare răsărit să fie maiestos. * Pentru că nu mi se potrivește această nouă lume, eu voi renunța la zâmbetul social, voi deschide arhiva celestă și voi închide în happy end capitolul toleranță nedemnă de Om. Eu mă angajez să restaurez bunul simț, iubirea de semeni, iubirea de adevăr și dreptate! Măcar în interioarele mele, acolo unde sunt atotputernică! 24.04.2021, Saturn

8.04 sau 70! Eternitatea timbrelor

Eternitatea timbrelor M-am întrebat mereu cum de unii oameni reușesc să ascundă evidența? Personajul despre care vă voi povesti o face cu mare iscusință. Într-un exterior rigid, modelat pe calapod cazon, el ascunde o frumoasă sensibilitate pe care o îmbracă în cuvinte surprinzător alăturate, de multe ori. Soldatul acesta este cucerit de frumusețea risipită de Creator în tot ceea ce îl înconjoară: natură, lucruri, oameni. Trăirile care îl încearcă se preling neîncetat spre minunea pe care o scrijelează, cu îndemânarea unui ceasornicar elvețian, în sufletele cititorilor. Timbrele lui au menirea de a te opri din alergătura cotidiană pentru a sporovăi frumosului despre care nu știai că este infinit. Timbrele lui sunt borne de demarcație pentru tărâmul aproape nebănuit de trecătorii grăbiți. Prospețimea emoțiilor cu care te dăruiește cel ce te-a invitat pe plaiuri zeiești, te îmbogățește și te trezești înregimentat în grupul celor care așteaptă în fiecare dimineață…un timbru nou. Nici nu mă mai mir, de la o vreme, atunci când reușește să omagieze banalul, ridicându-l pe culmi nicicând imaginate. Timbre-magicieni! Soldatul acesta este prieten de soi, prieten pe cuvântul căruia te bazezi, prieten alături de care poți porni pe drumurile literare oricât de îndepărtate ar fi. Ca și cum toate acestea nu erau de ajuns, soldatul despre care vă povestesc crește cărți. Mai întâi detectează talente literare, apoi cultivă cuvinte frumoase în straturi valoroase. Grădina lui crește neîncetat. Evenimentele culturale la care participă prin lumea largă reușesc să-i păstreze sufletul verde, să fie real combustibil pentru visurile pe care le transformă în realitate. Am ajuns doar cu gândul în centrul cultural pe care îl zidește undeva în Argeș, dar știu că acolo vizitatorii vor aprecia o galerie de timbre ridicate la rang de istorie a locurilor. Eternitatea timbrelor lui Firiță Carp! Da, personajul căruia îi doresc sănătate, viață lungă și inspirație, este prietenul meu Firiță Carp! Luiza Cala – Saturn, 22.02.2022

Făptura din oglindă ( Verba volant, scripta manent )

Făptura din oglindă ( Verba volant, scripta manent ) Trec prin fața oglinzii mari din atelierul de pictură. O persoană necunoscută începe un zâmbet care se transformă pe dată în mare uimire. Personajul acesta îmi amintește de cineva! Oare de cine? Cotrobăi prin cotloanele memoriei în căutarea unui răspuns. Flash-uri de amintire vor să pătrundă în conștient, apoi se răzgândesc, se afundă mai puternic în uitare. * - Bună, cine ești, cum ai ajuns aici? Nu-mi răspunde. Mă îndepărtez întrebându-mă cum de am această indiferență bizară. Uit repede, preocupată de gâlceava pe care o aud dinspre bibliotecă. Cineva interpelează o carte, cu voce tot mai înaltă. Problema era superioritatea cuvantului rostit sau scris. -Chiar dacă ești scris, eu tot în sunet te traduc, doar așa pot înțelege sensul. Scrisul îmi este exterior, îmi omoară gândirea. Doar când rostesc cuvintele, tare sau în gând, gândesc, construiesc. Când scriu, doar reproduc sunetul gândului. -Da, dar doar eu rămân, ar trebui să-mi mulțumești! Peste veacuri, fără mine, cine ar mai ști ceva despre tine, Platon? -Pentru că am multe de transmis posterității, voi fi înțelept, voi face pace cu tine. Peste cărți și încăpere s-a așternut pacea, Platon și-a odihnit liniștea și speranțele pe scrierea care … manent. Trecând prin fața oglinzii, am fost trasă de mânecă de personajul acela ciudat. -Sunt Tu, nu te recunoști!? -Ah, nu, dar ador să mă surprind! 19.03.2022, Saturn

Feerica minciună

Feerica minciună Lapte și miere curge Peste lumea descrisă De cei care vor să se urce Pe cea mai înaltă treaptă admisă. Mereu am fost surprinsă De realități dure, nebănuite, Privite de ștabi fără ofensă, Sub promisiuni deșarte înghesuite. Realitatea e urâtă, dură, Departe de feerica minciună. Credem derbedeii care se gudură Doar în a campaniilor alergătură. E ușor să fii prostit Când ai sufletul neprihănit! La început sunt toți preacinstiti, Apoi nimic nu mai pot, devin paraziți. Doamne, oricât mi-ar fi de greu, Ajută-mă să nu fiu ca ei, Să rămân om integru mereu, Să nu-i mai cred pe farisei! 21.04.2022, Saturn

Cât o mie de rochii

Cât o mie de rochii Nu am prea multe rochii, Doar câteva. Metamorfozez câte una Cu o eșarfă, Un braț însoțitor. Schimb accesoriile…des Ca să nu se simtă Golul Din garderoba mea. Inocentă și pură, Am sosit într-o rochie albă, Dăruită de îngeri. Părinții mi-au făurit Rochița verde, Rochia plină de speranțe, Clocotind de energie. Am primit apoi O rochiță roșie, Magnet pentru emoții, Iubire, trăiri intense. Curând mi-a plăcut Una galbenă. Îmbrăcată cu ea Sorbeam pofticioasă Cunoaștere și distracție, Ba chiar gelozie. La o vreme, puțin obosită, Mi-am dorit una albastră, Aducătoare de liniște, De încredere, Responsabilitate. Am trecut rapid în revistă Toate culorile, Nu am pierdut nimic. Culorile primare S-au împrietenit Cu cele secundare, Le-au chemat pe terțiare, Pe complementare, M-au bucurat pe rând. Auriul s-a instalat triunfal Pe viața mea. Tocmai mă credeam Eliberată de griji Când am primit, Fără să comand, Rochia neagră. Era grea, dar purtând-o Am devenit puternică, M-am autodisciplinat, Mi-am înbrăcat durerea Într-o încredere elegantă. Mă plictisisem de atâtea rochii, Nu-mi mai doream altele Când, nu știu cine, Nu știu de ce, Te-a însărcinat Să-mi aduci Rochia curcubeu. Vechile rochii, Franjurate, destrămate, Au primit-o curioase, Ca pe supremul panaceu. Împrumutau toate Chef de viață, culori, Fericire fără de vină. Rochia curcubeu Nu avea nevoie De accesorii. De ce se ascunde curierul?