Ibazel

Ibazel

Un fulg dintr-o ninsoare care nu era se așezase în palma mea. Decembrie acesta își uitase povestea, încerca să reinventeze o lume, reinventandu-se. Undeva, în amintire, sunau zurgălăi și râsete de copii mă făceau să zâmbesc nepotrivit clipei care tocmai curgea. Mă aflam între două lumi: una murea, alta se năștea. Era o moarte plină de păcat și o naștere traumatizantă. Eram singura punte de legătură între cele două lumi. Încercam să aleg una dintre ele, însă ele mă disputau pofticioase. Era inutil să fac ceva, valul mă purta spre un destin scris de alții.
Lângă mine, strângându-mă cu o forță pe care nu i-o știam, prietenul meu Ibazel îmi striga să nu mă tem. Vocea lui suna straniu ca tot ceea ce ne înconjura. Noi doi nu aveam nevoie de cuvinte, ne înțelegeam simțirile, gândurile. Oare de ce îi trebuiau acum cuvintele? În zgomotul acela infernal cred că-i simțisem vocea. Să o aud ar fi fost imposibil. Frica pusese stăpânire peste tot: pe mine, pe bunul Ibazel, pe copacii neprotejați de mantia albă de nea, pe aeroportul care devenise avant-garda unui coșmar.
Zgomotul acela m-a descompus în celule care alergau spre zări neștiute împinse de frica suverană.
Deodată s-a făcut liniște, roșu și cald. Stropi din sângele tânăr al lui Ibazel mi-au izbit fața în timp ce pe el l-am văzut clatinindu-se nedumerit încă de ce i se întâmplase. I-am oprit căderea cu umărul meu drept. Întuneric. Multă vreme timpul nostru s-a oprit. Apoi, cândva, nu știu după cât timp, am simțit că mă sufoc sub o greutate rece și urât mirositoare. Aș fi vrut să strig. Nu mai puteam, nici nu mai voiam, îmi era bine.
Un lătrat nervos mi-a tulburat plecarea, am auzit voci precipitate, apoi am zărit o mică lumina. Tineri îmbrăcați în uniforme militare m-au scos din groapa comună. Un corset rece și dur mă imobiliza. Mi-am zărit mâna dreaptă plină de sânge închegat. La fel era și cea stângă. În jurul meu erau trupuri tinere încremenite în moarte. Cu efort am reușit să-mi plec privirea spre trupul meu prins în menghina rece. Mâinile lui Ibazel mă strângeau neînțelegând nici că nu mă mai puteau proteja, nici că nu-i mai era de folos ajutorul meu . Un gând sumbru m-a făcut să-mi îndrept ochii peste umărul drept. Ibazel mă privea încremenit în durere.
Pe chipul tânărului militar din fața mea curgeau lacrimi mute care lăsau dungi albe pe sângele care nu apucase să se închege.
Câinele lătra iar, semn că găsise încă un supraviețuitor.
Ne-au dus la spital și au tăiat mâinile bunului meu prieten. Acum mai purtam doar corsetul cumplitei amintiri și îmbrățișarea noastră veșnică.
Pentru păpușarii momentului rolul nostru a fost un rol secund, pentru mine a rămas rolul care mi-a schimbat viața.

Revolta femeilor tunse

Revolta femeilor tunse


M-am trezit devreme, mi-am făcut cafeaua, mi-am pus-o în ceașca de Meissen - azi e duminică, mă răsfăț! - și am plecat în piscina căci de acolo se vede frumos rasaritul.
Muza de duminică, cea mai puternică dintre muze, mă însoțea liniștită știind că apoi voi picta revărsarea sângerie. Am trecut prin fața oglinzii mari din hol,cea care amplifică bogăția ce intră în casă, și..ce ciudat! un personaj tuns scurt, bărbătește, mă imita întocmai. Ham, cine să fie ? Sunt eu!! Cine m-a tuns ?! Sunt eu și ,totuși, așa masculină!
Îmi fac repede un plan de război : nu voi da satisfacție celui care m-a tuns, mă duc întâi să-mi pun meșa cea lungă, buclata, să nu se prindă dușmanul că sunt belicoasă,
să-mi folosesc liniștită tot arsenalul de învăluire feminin, apoi voi face investigații, voi descoperi făptașul, îl voi pedepsi. Da ,îl voi pedepsi !
Arătam ademenitor cu meșa cea buclata. Ma va ajută noul meu look, mă voi descurca mai usor. Voi pleca prin urbe să iau urma marsava. Eram înarmată masiv cu sulițe, arme și săbii ascunse perfect în frumoasele-mi plete. Eram provocator îmbrăcată, nu mi-ar fi rezistat nimeni, voiam să văd stupoarea mârșavului când va vedea că nu a reușit, că sunt mai feminină, fără a ști că ascund cel mai puternic războinic sub plete. Tocmai ieșeam când m-a strigat muza neliniștită că nu vom petrece împreună minunea de zi și , eficientă ca deobicei, mi-a făcut cunoștință cu “spiritul dreptății” pe care-l invocase pentru a mă ajuta. L-am primit fericită. Era să uit să-i mulțumesc muzei pentru neprețuitul ajutor, atât eram de grăbită. Am avut grijă să plec în direcția vest, direcția care-mi portă noroc, direcția mea favorabilă. Niciun aspect nu trebuie omis.
În intersecția în y, cea de la capătul străzii, am văzut o femeie, tunsa scurt și ea.
Mai sus, la troiță, multe femei aprindeau lumânări. Toate erau tunse scurt, masculin.
Așteptând la stopul de la intrarea în șoseaua națională, nu fără mirare, am văzut că toate femeile de la volanele mașinilor cărora le dădeam prioritate erau tunse scurt, masculin.. Nu mai era gluma. Am străbătut orașul în viteză, căutând femei cu păr lung.
Niciuna ! Ne tunseseră pe toate mișelește în timpul nopții.
Femeile parcă nu știau ce se întâmplase, își vedeau liniștite de treabă, înjumătățite așa..,deposedate de armele lor fără de greș.
Bărbații ne puseseră gând rău, voiau să nu-i mai pacalim…
Până și cățelele, păsările, florile, casele, lupoaicele, scoicile, întreagă suflare feminină fusese deposedată de armele seducției.
Era o conspirație universală a masculilor .
Ți-ai găsit, nu știau ei ce ne pusese mama natură în bagaje!
Aveam nevoie de un plan !
Am fost, mai întâi, la Memet, procuratorul. Stiam că pentru el este mai important
să vândă, decât să servească oricărei cauze. I-am comandat nenumărate peruci, meșe,
haine arătoase, parfumuri diafane, farduri, creme, uleiuri și multe alte nimicuri folositoare...




Cel mai greu a fost să le conving pe femei. Multe dintre ele se obișnuiseră deja
cu nefireasca stare. Am format un “lanț de convingătoare”, femeile care sesizaseră
rapid pericolul, și le-am trimis să facă munca cea grea, să le trezească și să le convingă pe adormite...Încet, dar sigur, armata se adună. Sunt sclipitoare urmașele Evei, nu lasă nicio șansa celor pe care-i vânează .
De ați vedea chipurile masculilor loviți în orgoliu, ei cei atât de mândri că ne-o făcuseră și că noi nu ne-am prins...! Erau atât de nervoși, deveniseră triviali.
I-am dominat de la început, bătălia parcă nu mai avea rost, și totuși, jocul, jocul începuse să le placă femeilor, până și acelora care, de generații, încovoiate de griji, uitaseră darul nepereche pe care divinitatea-l pusese în interioarele noastre, la începuturi...Stăpâne pe ele, gustau cu voluptate victoria. Sclipitoarea , solara armată, se răzbuna.
L-am privit o clipă pe cel care mă prădase în noapte, am vrut să mă joc și eu, dar mi-am amintit că muza mă așteptă și...oricum era o pradă mult prea ușoară...

Uneori consum bărbați la micul dejun

Uneori consum bărbați la micul dejun



Uneori consum bărbați la micul dejun. De obicei devorez liste lungi cu ce nu am făcut în această viață. Puținele dimineți din an în care am poftă de bărbați mă fac să uit neîmplinirile, să înțeleg că ceea ce am făcut este mult mai prețios, că rar împlinita-mi poftă mă răsplătește glorios.
Îmi plac bărbații tineri care, deși puternici, păstrează încă în suflet și pe trup semnele copilăriei. În zilele acelea mă trezesc înainte de răsăritul soarelui și ies în larg să văd roșeața caldă rostogolindu-se peste lume. Soarele nou îmi dă forță, îmi regenerează dorințele. Ne-am împrietenit, chiar glumim pe teme ce nu pot fi destainuite…
-Bună dimineața, frumosule!
-Bună dimineața, frumusețe! Azi ai noroc, am văzut agățat în plasa întinsă de Hilarion în sud vest un tânăr luptător care îți va fi pe plac!
-Mulțumesc, bunul meu prieten! Voi veni după prânz să-ți povestesc cum a fost.
-Ți-am pus un grăunte de foc în plexul solar și lui i-am arătat amăgitoarea lumina.
Luptătorul cel tânăr era încurcat rău în plasa lui hHilarion. Avea forță, dar nu avea încă inteleapciunea experienței. Efortul de a se eliberă îl încâlcise și mai rău. Arăta jalnic decorat alandala cu alge, meduze, scoici. Avea și câțiva căluți de mare care încercaseră din răsputeri să-l tragă la țărm. Aș fi râs, ba chiar am râs în mine cu poftă. Lui i-am apărut într-un nimb, conducând prima rază de soare. Eram zeița salvatoare. Ca orice zeița, l-am eliberat pricepută și l-am ridicat în barca mea. Îi stătea bine osteneala aceea recunoscătoare. Printre niște alge mă priveau doi ochi verzi ca adâncurile în care mă scufundam în zilele calme. I-am curățat fața și l-am privit bând paharul cu apă, miere și lămâie. Își recupera forțele, își amintea că este un bărbat tânăr, puternic, atrăgător… Până la mal uitase deja nefericita întâmplare. Ador timpul scurt de recuperare al tinerilor, lipsa lor de atârnare în eșec, vină, neîmplinire! Brațele lui vânjoase m-au coborât din barcă și am plecat spre casă ținându-ne de mână.
-Ce mic dejun copios voi avea!
Știam că nu-și va aminti nicicând drumul spre casă, că va căuta veșnic năluca salvatoare. Lumina amăgitoare mă ascundea, mă proteja.
Am privit peste umăr și i-am mulțumit soarelui.
-Vin mai târziu să sporovăim!